Factorii de decizie de piață,

Meniu de navigare

Factorii cunoscuţi şi cei de incertitudine şi de risc sunt determinaţi de mediul ambiant. Factorii V, M, R sunt în corelaţie cu factorul general uman, în cadrul acestora fiind incluse şi caracteristicile de risc şi incertitudine, determinate de comportamentul decidentului.

La nivelul întreprinderii, acolo unde gândirea este obligată să se orienteze spre acţiune, apar şi cele mai multe soluţii creative, în funcţie desigur de condiţiile favorizante. Factorii de bază ai climatului de muncă din întreprinderi sunt: 1                            sistemul sau stilul de conducere cu două variante principale opuse: stilul autoritar sau de comandă şi conducerea participativă, democratică ; 2                            aşteptările şi aspiraţiile oamenilor din întreprindere şi condiţiile concrete de muncă; 3                            sistemul comunicării din întreprindere.

În privinţa stilului de conducere este considerat mai favorizant stilul participativ, democratic, care se manifestă în primul rând prin descentralizarea deciziei, delegând dreptul de "a lua decizii" la locul unde există informaţia necesară şi unde factorii de decizie de piață asigură traducerea corectă în fapt a deciziei.

• În cazul în care puteți câștiga fără a investi bani
• Caracteristici[ modificare modificare sursă ] Economia de piață este sistemul social al diviziunii muncii bazat pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producție.

Avantajele acestei practici sunt creşterea iniţiativei locale; simplificarea şi scurtarea informaţiilor şi comunicărilor; deplasarea accentului de la competiţia individuală la competiţia între grupuri; posibilitatea de a aprecia după rezultatele concrete.

Pentru stimularea creativităţii e importantă cultivarea unui climat de încredere prin: respectarea promisiunilor, evitarea favorurilor, apărarea prestigiului subalternilor, sprijinirea colectivului, acordarea de sprijin pentru rezolvarea problemelor personale. Aspiraţiile personalului se concretizează în satisfacerea nevoilor lor ca persoane.

Aceste nevoi, în general se împart în 5 grupe: -         cerinţe fiziologice fundamentale hrană, îmbrăcăminte, adăpost ; -         nevoia de securitate păstrarea locului de muncă, asistenţă medicală, asigurările pentru bătrâneţe, dar şi protecţia muncii ; -         nevoia de afecţiune şi apartenenţa la grup; - nevoia de stimă; -         nevoia de autorealizare, de afirmare de sine.

Cele 5 cerinţe se desfăşoară în paralel şi îmbinat, dar nu cu aceeaşi intensitate, ci în funcţie de gradul de insatisfacere a cerinţelor precedente.

În acest sens sunt formulate chiar unele legităţi - o cerinţă o dată satisfăcută nu mai motivează suficient individul; - oamenii nu trec la satisfacerea unei cerinţe de ordin superior înainte de satisfacerea cerinţelor de ordin inferior.

Cum comportamentul creativ este o manifestare a ultimei necesităţi, cea de autorealizare, înţelegem de ce cele mai multe tehnici de stimulare a creativităţii cer să se asigure acele condiţii care presupun şi depăşirea rezervelor de factorii de decizie de piață psihică ale personalului, cum ar fi: - lipsa de încredere în sine; - teama de critică; - teama de a deveni ridicol; - inhibiţia din copilărie; - teama de pierdere a prestigiului; - comparaţia cu alţii; - graba de a fi  remarcat; problemele personale.

• Acasă oferă locuri de muncă
• Это была цифровая мультимедийная трансляция - всего пять кадров в секунду.

Un obstacol în calea creativităţii îl poate constitui şi structura organizatorică a întreprinderii. În ce priveşte comunicarea din cadrul întreprinderii calitatea acesteia este legată de îndeplinirea câtorva condiţii; - respectarea personalităţii interlocu-torului; - concentrarea asupra ideii principale; - evitarea prejudecăţilor; evitarea intervenţiei în timpul comunicării.

Creativitatea presupune atât cunoaşterea problemelor de rezolvat cât şi informarea asupra celor ce s-au rezolvat în altă parte, cu etapele: documentare, fixarea temeinică a informaţiei, prelucrarea informaţiei şi creaţia propriu-zisă.

Trebuie să ţinem seama şi de faptul că prezumţia de risc şi incertitudine se reflectă, mai mult sau mai puţin, şi în tipurile de decizii clasificate după alte criterii figura 1.